În data de 17.08.2020 a fost adoptat Ordinul pentru aprobarea Procedurii de anulare a obligațiilor de plată accesorii.
Potrivit Ordinului, debitorii care pot beneficia de aceste facilități sunt: persoanele fizice și juridice, indiferent de forma de proprietate, asocieri și alte entități fără personalitate juridică, unități administrativ-teritoriale sau subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiului București ori instituții publice. Aceste entități trebuie ca până la data de 31 martie 2020 inclusiv, sa figureze în evidențele Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, cu obligații bugetare principale restante, sau să înregistreze numai obligații de plată accesorii nestinse, aferente obligațiilor bugetare principale stinse până la această dată. E necesar ca accesoriile să nu fi fost stinse până la data intrării în vigoare a OUG nr. 69/2020, pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015, privind Codulul Fiscal.
Acordarea facilităților fiscale, cum ar fi amânarea la plată a obligațiilor de plată accesorii reprezentate de dobânzi/majorări de întârziere și penalități de întârziere, rămase nestinse, se poate face prin depunerea unei notificări, prin poștă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, ori prin serviciul de registratură al A.N.R.S.C.
De asemenea, anularea obligațiilor de plată accesorii se solicită de către debitori în baza unei cereri de anulare a obligațiilor de plată accesorii, depuse la serviciul de registratură sau comunicată prin poștă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire. Cererea se poate depune după îndeplinirea condițiilor de acordare a anulării, dar nu mai tarziu de 15 decembrie inclusiv.