A fost adoptată o nouă lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul penal, în vederea transpunerii unor directive ale Uniunii Europene. Potrivit legii, se supun confiscării bunurile ce provin din activități infracționale cu scop…
A fost adoptată o nouă lege prin care se modifică transferul părților sociale și a vărsării capitalului social în privința SRL-urilor. A fost eliminată cerința capitalului social minim de 200 lei în privința SRL-urilor. Noile modificări prevăd…
A fost adoptată o nouă ordonanță privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene. Noul cadru normativ prevede că pentru obligațiile fiscale principale și accesorii, a căror scadență/termen de…
Potrivit noilor reglementări, se prevede că zona libera este o zonă geografică a teritoriului României, în care operatorii economici desfășoara activități, iar persoanele, mărfurile, mijloacele de transport și alte bunuri se supun prevederilor legislației vamale. Înființarea și…
Termenul de depunere a Declarațiilor privind beneficiarul real de către societăți, asociații și fundații care ar fi expirat în data de 01.11.2020, a fost prelungit printr-o Ordonanță de Urgență a Guvernului publicată vineri, 30.10.2020, până la 90…
Prin o noua lege intrată în vigoare de curând, contractele de închiriere pot dobândi caracterul de titlul executoriu. Aceasta permite proprietarului să procedeze la executarea silită în vederea plății chiriei sau eliberării spațiului închiriat în mod direct,…
Având în vedere măsurile pentru acordarea de spriijin financiar din fonduri externe nerambursabile, prevederile privind Schema de ajutor de stat – sprijin pentru IMM-uri în vederea depășirii crizei economice, a fost aprobată Procedura de implementare a măsurii…
A fost adoptată o nouă Ordonanță pentru modificarea și completarea unor acte normative care reglementează activitatea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, în contextul crizei provocate de COVID-19. Noul cadru normativ prevede ca în cazul în…
A fost adoptat un nou Ordin privind tipurile de creanțe fiscale care pot fi plătite prin intermediul cardurilor bancare în Sistemul Național Electronic de Plăți. Prevederile noului Ordin se aplică atât persoanelor fizice rezidente și nerezidente fiscal,…
Este de așteptat ca litigiile colective împotriva întreprinderilor care acționează anticoncurențial să crească pentru acoperirea prejudiciilor cauzate persoanelor fizice sau juridice, în legatură cu achiziția de produse sau servicii. La finalul săptămânii precedente a fost publicată o…