In data de 16.01.2019 a fost publicat Ordinul Presedintelui ANAF nr. 49 din 11 ianuarie 2019 pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a formularului “Declaraţie unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice”
Formularul prevazut este utilizat de catre persoanele fizice in scopul declararii impozitului pe venit realizat si a contributiilor sociale datorate pe anul 2018, respectiv pentru anul in curs.
De catre cine se completeaza Declaratia si caror categorii de persoane li se adreseaza? Declaratia se completeaza si se depune de catre persoanele fizice care realizeaza venituri/pierderi din Romania sau/si din strainatate, individual sau intr-o forma de asociere si care datoreaza impozit pe venit si contributii obligatorii, dar in mod implicit si de catre persoanele fizice care nu realizeaza venituri si care totusi opteaza pentru plata contributiilor de asigurari sociale de sanatate.
Pana la ce data se poate depune Declaratia? Termenul pentru depunerea Declaratiei este pana la data de 15 martie 2019, ce se aplica pentru persoanele care au obligatia declararii impozitului pe veniturile realizate din Romania sau/si strainatate in anul 2018, declararii impozitului pe venitul estimate/norma de venit a se realiza pe anul 2019, respectiv declararii venitului estimate pentru incadrarea ca platitor de contributii sociale pentru anul 2019 si pentru declararea contributiilor sociale datorate pe anul fiscal 2018.
Care este termenul pentru depunerea Declaratiei? Declaratia se depune in termen de 30 de zile, in cazul in care contribuabilii incep o activitate in anul 2019 si obtin venituri din cedarea folosintei bunurilor din patrimoniul personal, altele decat cele din arenda.
Declaratia unica privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice poate fi corectata ori de cate ori au intervenit modificari in continutul acesteia, aceasta servind drept ca o Declaratie Rectificativa, intocmindu-se pe acelasi formular.
Unde se depune Declaratia? Declaratia se depune la organul fiscal central in a carui raza teritoriala contribuabilul isi are domiciliul sau adresa unde locuieste efectiv, in cazul in care aceasta este diferita de domiciliu, pentru persoanele care au domiciliul fiscal in Romania, iar pentru persoanele fizice fara domiciliu fiscal in Romania este organul fiscal central competent.
Care este modul de depunere a Declaratiei? Declaratia se poate depune prin mijloace electronice, prin intermediul serviciului “Spatiul Public Privat” (SPV), ori pe site-ul e-guvernare.ro cu semnatura electronica calificata.