A fost publicat Ordinul pentru aprobarea Regulamentului privind racordarea la sistemul de transport al gazelor naturale. Aplicarea noului regulament contribuie la asigurarea unui cadru unitar, transparent și nediscriminatoriu cu privire la derularea procesului de racordare la sistemul…
După o perioadă în care se părea că autoritățile publice sunt decise să dezvolte proiecte strategice de investiții prin intermediul PPP-urilor, situația după doi ani este următoarea: în privința unui număr de peste 50% nu au fost…
Soluționarea conflictelor dintre angajatori și salariați se poate realiza prin procedura concilierii apelând la un avocat sau alt consultant extern. Scopul acesteia este de a reduce încărcarea instanțelor de judecată pe rolul cărora sunt înregistrate aproximativ 100.000…
A fost adoptată o nouă OUG de completare a OUG nr. 70/2020, privind anumite măsuri, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea și completarea unor legi. Se prevede că…
La finalul lunii septembrie 2020, a fost adoptat de către președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, Ordinul pentru aprobarea condițiilor de furnizare a energiei electrice de către furnizorii de ultimă instanță, în baza contractelor încheiate…