România şi-a asumat obligaţia prin P.N.R.R. să adopte în trimestrul I al anului 2023 Codul
amenajării teritoriului, urbanismului şi construcţiilor (C.A.T.U.C.). Astfel, Planul Naţional de
Redresare şi Reziliență (P.N.R.R.) conține și o componentă în domeniul imobiliar care se
constituie în capitolul C5. Valul Renovării căruia îi sunt alocate în total 2,2 miliarde Euro
sub formă de împrumut.
Scopul declarat al noului Cod este de a organiza într-un singur act normativ întreaga legislaţie
în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului şi construcţiilor care în prezent este
guvernată de mai multe legi, hotărâri de guvern şi ordine de ministru.
Prin P.N.R.R. România s-a asumat obligaţia că până la jumătatea anului 2025 să fie redusă cu
cel puţin 50% durata necesară emiterii unei autorizaţii de construire comparativ cu
anul 2020, de la 270 de zile în prezent până la 135 de zile, prin reducerea cu aprox. 50% a
numărului avizelor şi autorizaţiilor necesare.
Pentru atingerea acestui obiectiv la jumătatea lunii aprilie 2022 a fost publicat spre dezbatere
publică proiectul noului Cod. Timp de 30 de zile orice persoană a putut transmite observaţii
sau propuneri de modificări.
În momentul în care vor intra în vigoare cele peste 560 de articole ale noului Cod vor abroga
şi înlocui 3 legi foarte importante care reglementează în prezent activitatea amenajării
teritorului şi construcţiilor din România, şi anume: Legea nr. 350/2001 prinvind amenajarea
teritoriului şi urbanismul, Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de
construcţii şi Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, precum şi normele
metodologice ale acestora.
Totodată, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a noului Cod multiple alte acte
normative asociate domeniului urbanismului şi construcţiilor vor fi modificate şi republicate.
Discutăm, aşadar, despre o modificare din temelii a legislaţiei aferentă unui domeniu foarte
important pentru activitatea economică, socială sau de transporturi.
Acest proces de codificare a întregii legislaţii în domeniului urbanismului şi construcţiilor
într-o singură lege a fost început încă din anul 2016 şi continuat în martie 2021 cu publicarea
tezelor prealabile ale noului Cod.
Modificările aduse prin noul Cod sunt numeroase şi de substanţă, dintre care putem menţiona
cu titlu de exemplu:
(i) se instituie o diferenţă de regim juridic şi de condiţii între parcelarea unui teren şi
dezmembrarea acestuia;
(ii) este eliminat din legislaţie Planul urbanistic de detaliu (P.U.D.) fiind înlocuit de un
Proiect urbanistic de detaliu acesta din urmă nemaifiind însă supus aprobării prin Hotărârea
Consiliului Local ca în prezent;
(iii) se va constitui o Platformă unică de planificare şi autorizare a construirii care va
include un Ghişeu unic naţional unde vor fi depuse cererile şi eliberate actele necesare
autorizării lucrărilor de construcţii;
(iv) nu va mai fi necesară obţinerea unei autorizaţii de construire, ci doar o notificare a
autorităţii publice pentru anumite tipuri de lucrări precum: garaje, terase acoperite, chioşcuri
sub 50 mp sau locuinţe sub 150 mp în mediul rural care nu se află în zone construite sau
natural protejate, dacă sunt executate în baza unor proiecte-tip puse la dispoziţie de
autorităţile publice locale sau centrale;
(v) vor putea fi executate fără autorizaţie de construire în baza unui aviz de amplasare:
puncte de încărcare a autovehiculelor electrice sau puncte de colectare a deşeurilor;
(vi) nu va mai fi obligatorie întocmirea studiului de fezabilitate pentru intervenţii realizate
în regim de urgenţă sau lucrări de reparaţie curentă şi întreţinere.