A fost adoptata o noua lege ce are ca obiect stabilirea cadrului legal pentru buna functionare a pietei interne in ceea ce priveste cerintele de accesibilitate aplicabile produselor si serviciilor, prin eliminarea si prevenirea barierelor din calea liberei circulatii a acestora pentru produse de tipul sistemelor hardware, echipamentelor pentru servicii de comunicatii electronice, e-readere, respectiv terminale de plata.
Operatorii economici pot introduce pe piata numai produse care respecta cerintele de accesibilitate si pot furniza servicii care respecta cerintele de accesibilitate. Producatorii se asigura ca, la introducerea pe piata, produsele sunt proiectate si fabricate potrivit cerintele de accesibilitate.
Declaratia de conformitate UE atesta faptul ca a fost demonstrata indeplinirea cerintelor de accesibilitate aplicabile. In cazul in care un produs intra sub incidenta mai multor acte ale Uniunii Europene prin care se solicita o declaratie conformitate UE, se intocmeste o singura declaratie de conformitate in temeiul tuturor acestor acte ale Uniunii.
Marcajul CE se aplica in mod vizibil, lizibil si persistent pe produs sau pe placuta cu date a produsului. In situatia in care acest lucru nu este posibil sau nu se justifica, data fiind natura produsului, marcajul se aplica pe ambalaj si pe documentele insotitoare. Legea se aplica produselor introduse pe piata, precum si serviciilor furnizate consumatorilor dupa data de 28 iunie 2025.