A fost aprobat modelul si continutul formularului 212 „Declaratie unica privind impozitul pe
venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice”.
Formularul se utilizeaza de persoanele fizice pentru declararea impozitului pe veniturile
realizate si a contributiilor sociale datorate incepand cu anul 2021, precum si pentru
declararea impozitului pe veniturile estimate si a contributiilor sociale datorate incepand cu
anul 2022.
Declaratia se completeaza si se depune de catre persoanele fizice care in anul de impunere au
realizat, individual sau intr-o forma de asociere, venituri/pierderi din Romania sau/si din
strainatate si care datoreaza impozit pe venit si contributii sociale obligatorii, conform
prevederilor din Codul Fiscal.
Termenul de depunere al declaratiei este pana la data de 25 mai a anului urmator celui de
realizare a veniturilor in vederea declararii venitului realizat si stabilirii impozitului anual pe
venit si a contributiilor sociale.
Declaratia se depune in termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului/incheierii
contractului intre parti, in cazul contribuabililor care incep o activitate in cursul anului fiscal
sau al celor care obtin venituri din cedarea folosintei bunurilor din patrimoniul personal.