A fost adoptata ordonanta de urgenta prin care se stabileste cadrul institutional si financiar
pentru gestionarea fondurilor europene alocate Romaniei prin Mecanismul de redresare si
rezilienta, in conformitate cu prevederile Deciziei de punere in aplicare a planului de
redresare si rezilienta al Romaniei.
Fondurile europene aferente PNRR se aloca si se deruleaza in baza acordului privind
contributia financiara si a acordului de imprumut, incheiate cu prevederile Regulamentului
(UE) nr. 241 / 2021 al Parlamentului European.
Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene (MIPE) coordoneaza implementarea si
gestionarea fondurilor europene, in conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare
potrivit Regulamentului financiar si colaboreaza cu Ministerul Finantelor, respectiv cu toti
coordonatorii de reforme si investitii, in vederea asigurarii unui management eficient al
acestora, precum si cu alte entitati implicate pentru implementarea fondurilor aferente PNRR.
MIPE verifica indeplinirea reformelor investitiilor asumate, respectiv daca sunt indepliniti
toti indicatorii sau daca sunt indepliniti indicatorii partiali, cu afectarea sau neafectarea
functionalitatii reformei.
Sumele estimate a fi utilizate, trimestrial, pentru proiectele finantate din fnduri europene in
cadrul PNRR se comunica MIPE de catre coordonatorii de reforme si investitii, defalcat
pentru proiectele finantate din asistenta financiara nerambursabila si respectiv din asistenta
financiara rambursabila, pentru toti benficiarii indiferent de modalitatea de finantare si
subordonare a acestora.