
În continuarea unei Ordonanțe de Urgență emisă în luna martie 2020 care obligă autoritățile publice să primească înscrisurile semnate cu semnatură electronică, a fost publicat un Ordin care reglementează modul în care, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, sunt emise și recepționate înscrisurile semnate electronic.
În ipoteza în care înscrisul semnat cu semnatură electronică trebuie să fie printat pe hârtie, aceasta formă fizică trebuie să poarte mențiunea „conform cu originalul” și să fie semnată cu semnatura olografă de către persoana care realizează imprimarea.
Petiţiile, cererile de audienţă sau solicitările de informaţii de interes public, formulate prin intermediul mijloacelor electronice, se primesc şi se soluţionează chiar dacă nu sunt semnate cu o semnătură electronică.