Experienta noastra

Am reprezentat clienti in peste 750 de litigii variind de la dispute comerciale, proceduri arbitrale, dosare de insolventa, dispute FIDIC, litigii privind mostenirile etc.

Experienta noastra in litigii si arbitraje complexe i-a determinat pe clientii nostri sa se bazeze pe noi pentru a le anticipa nevoile si a le depasi asteptarile.

Credem cu tarie ca cele mai bune rezultate in litigii – fie ca sunt obtinute in instanta sau in mod amiabil – apar atunci cand avocatii sunt pe deplin pregatiti sa solutioneze speta in cadrul instantei de judecata. Ne concentram pe incercarea de a atinge rezultate optime si eficiente din punct de vedere al costurilor pentru clienti, deoarece problemele critice sunt identificate timpuriu si apoi utilizate pentru a beneficia la maximum in litigiile pe care le gestionam.

Reprezentam clientii in toate instantele din Romania si in arbitraj, precum si in alte proceduri de solutionare a litigiilor.

In mediul juridic si de reglementare actual, litigiile pot ameninta chiar existenta unei companii.

Reprezentam clientii in toate etapele litigiilor, de la proceduri preliminare prealabile pana la depunerea actiunii si reprezentarea in fata instantelor de judecata.

Echipa noastra reprezinta clienti in proceduri care implica numeroase agentii guvernamentale. De asemenea, oferim servicii de consultanta, depunand eforturi pentru a obtine rezultate care sa se alinieze cel mai bine obiectivelor de afaceri ale clientilor nostri.

Am gestionat un numar semnificativ de dosare de litigii care ne permite sa avem o imagine de ansamblu generala a sistemului judiciar, cum ar fi:
  • dispute comerciale
  • litigii in constructii
  • litigii privind falimentul si reorgaizarea
  • litigii administrative
  • rezolvare alternativa a disputelor
  • litigii financiare si bancare
  • litigii privind mostenirea
  • proceduri de executare silita